Romanitatea Sudica este insa cunoscuta, atestata, documentata.
Astea sunt faptele istorice, restul e un Fals, un fel de fals "pios" fabricat cu migala si cu "poveste", repetat de 1000 ori, pana ce UNII au ajuns sa creada... ca doar "de aia scrie in carte, ca e adevarat", nu?
Poporul romanesc si limba romaneasca asa cum le stim s-au finalizat in formare pe la finele primului Millenium, mai ales in spatiul de la Sudul Dunarii, cu toate ca asa cum s-a spus, deplasarea catre Nord incepuse deja de la venirea Slavilor.
Pentru cine INCA se face a nu intelege, nici ca va "intelege" vreodata....
Caci unde "propaganda e.... NIMIC nu (mai) e".
Unii propagandisti spun ca daca ar fi fost originar în Balcani, poporul român ar fi avut alta civilizatie medievala.... Incredibil!
Care?
Continuum-ul cultural-religios Balkanic
Cultura populara romaneasca este MULT asemanatoare cu cea Balkanica si Slava. Nu ma face sa obosesc in a enumera jocuri, traditii populare, eresuri ( chiar si cele Bogomilice, da! cauta pe net, tu "fan al Ortodoxiei"), mituri si legende. Destul numai a gasi la ce zice Eliade Mircea despre "Avestita si Sisinie (Sisoe)" intre care si :
"Problema dualismului religios in Europa de Sud-Est"
DUALISMUL BOGOMILIC este factor constitutiv la spiritualitatea populara romaneasca!
Iar asta este un Dat important in ideea "sudica".
Foarte multe ecuatii din mitologia romaneasca se bazeaza pe înfruntarea dintre doua entitati mitice antagoniste: Sf. Ilie vs. Dracul, Sf. Sisoe vs. demonita Avestita, Sf. Haralambie vs. demonul bolii Ciuma, Solomonarul vs. balaurul, Sf. Gheorghe vs. balaurul etc.
Daca miturile dualiste sunt atat de importante în economia mitologiei folclorice romanesti (si balcanice), atunci - evident - este importanta si originea lor. Iar problema aparitiei dualismului religios din sud-estul Europei a fost una foarte controversata în randul savantilor europeni înca de la jumatatea secolului al XIX-lea.
---------
Ca tot vorbeam de contributia Bizantinilor la decimarea, ori stramutarea vlahilor sudici cazuti la Dualismul Bogomilic.... catre Nordul Dunarii ( mesajul mai vechi despre Hasdeu).
"Problema dualismului religios in Europa de Sud-Est"
DUALISMUL BOGOMILIC este factor constitutiv la spiritualitatea populara romaneasca!
Iar asta este un Dat important in ideea "sudica"
|
|
|
Trebuie sa repetam aceasta idee si sa incercam sa o aprofundam in intelesul ei, deoarece acest “dualism” il intalnim si azi in psihologia de massa a poporului romanesc….
Foarte multe ecuatii din mitologia romaneasca se bazeaza pe înfruntarea dintre doua entitati mitice antagoniste: Sf. Ilie vs. Dracul, Sf. Sisoe vs. demonita Avestita, Sf. Haralambie vs. demonul bolii Ciuma, Solomonarul vs. balaurul, Sf. Gheorghe vs. balaurul etc.
Daca miturile dualiste sunt atat de importante în economia mitologiei folclorice romanesti (si balcanice), atunci - evident - este importanta si originea lor. Iar problema aparitiei dualismului religios din sud-estul Europei a fost una foarte controversata în randul savantilor europeni înca de la jumatatea secolului al XIX-lea.
---------
Ca tot vorbeam de contributia Bizantinilor la decimarea, ori stramutarea vlahilor sudici cazuti la Dualismul Bogomilic.... catre Nordul Dunarii ( mesajul mai vechi despre Hasdeu).
Si ca inca o dovada a venirii din Sud, in contextul amintit al persecutiilor anti-dualiste:
Inca si azi exista comunitati Bulgaresti in Romania, cei mai multi fiind Catolici....
Ciudat, nu?
Ii intalnim in Banat ( interesant, nu?), alaturi de romani. Unii, in decursul vremii au migrat pana langa... Bucuresti, in ce este acum un mic orasel numit Popesti-Leordeni, unde formeaza aproape 40% din populatie! Am studiat problema si am vazut ca azi sunt aproape complet asimilati lingvistic, pastrand numai uneori numele cu sonorizare slava si credinta Catolica. Insa ei stiu ca "sunt" bulgari.
Cei din Banat inca pastreaza limba si obiceiurile.
Cine sunt acestia, de fapt? Bulgarii Catolici din zona Banatuluit reprezinta cea mai veche comunitate etnica de aceasta origine de pe teritoriul Romaniei, fiind cunoscuti sub numele de pavlicheni. Primele semnalari ale acestora in actuala zona a Banatului dateaza din unele acta ramase din vremea lui Pippo Spano ( Ozorai Pipo ) Comite de Temeswar si emise de Ordinul călugărilor Minoriti Bosniaci , ce semanleaza inca dinainte de 1175 existenta "ereticilor bulgari" in zona.
|
|
|
Pavlichenii (sau paulicienii) au fost membri ai unei comunitati "crestin-orientale" ce refuza Sfintele Taine, care a fost deportata din Mesopotamia in Tracia in secolul IX de catre bizantini. In contact cu populatia slava asezata deja in zona balcanica a rezultat un grup etno-religios vorbitor de limba slava si adept al ereziei pauliciene (din perspectiva ortodoxa).
In cele din urma au fost convertiti la catolicism de misionari in secolul XVI, pastrand insa denumirea sectei ca nume al grupului etnic.
Si daca tot vorbim de Banat sa amintim in context:
Ca tot vorbeam de motive folclorice vechi sa specificam legatura existenta intre Dunare si asa-numita "apa a Sambetei". Exista o idee interesanta despre Dunare privita ca "hotar mitic" intre lumea de "aici" si cea de "dincolo". Interesant nu? "Dincolo" este privit deseori si ca "Origo", vorba lui Eliade. "De acolo venim, ACOLO ne ducem". Asa e ca e interesant?
In mitologia romaneasca Dunarea este considerata si ca fluviu sacru cu calitati purificatoare. Invocarea inotului peste Dunare este exprimarea artistica a unei practici de ritual de care se leaga increderea in existenta unor puteri in stare sa biruie pe cea a "arcului incordat", dar si legatura cu "lumea ailalta".. Inotul are loc la inceputul unui an nou, la solstitiul de iarna....
----------
Conform unor vechi credinţe, Apa Sâmbetei era un râu care se vărsa în Infern; legenda spune că apa fierbea toată săptămâna şi numai sâmbăta se potolea, de unde i se trage şi numele;
Alteori Dunărea este Apa Sâmbetei. Si este semnificativ faptul ca Dunărea "fierbe" numai la "Cazane".
Portiunea din defileul Dunarei intre Dubowa si Ogradena, formata din Cazanele Mari (4 km lungime) si Cazanele Mici (5 km lungime),este locul unde Dunarea este fortata sa treaca printre munti, unde latimea se ingusteaza intre 180-250 m.
|
|
|
Inaintea construirii barajului de la Portile de Fier, latimea minima a fluviului era de 150 m. Intrucit debitul de apa trebuie sa treaca prin aceasta "spartura" adincimea apei atinge, in unele locuri 100 m, iar curentii din adincuri sint extrem de puternici, la suprafata apa dind aparenta de fierbere.
De o parte si de alta a Dunarii trec drumuri, prin multe tuneluri pe malul sarbesc, sapata in stinca pe malul romanesc, cu portiuni deseori deosebit de inguste.
In zona "La Cazane", la intrarea in golful raului Mrakonia se afla Schitul Mrakonia ("Monastirea de sub ape"). Tot aici se afla inscriptia sapata in stinca "Tabula Traiana" care consemneaza inceputul drumului suspendat al lui Traian pe teritoriul Daciei (40km). La seceta dela 1835, nivelul Dunarii fiind scazut, se vedeau iesind din apa 20 de piloni ai fostului pod, la distanta de 50 metrii, lungimea podului fusese de 1135 metrii. . Podul avea la capete turnuri de fortificatie si era pazit de doua castre: Drobeta pe malul dacic si Parce pe malul opus.
---------
Aici este, - poate, - legatura intre mit si realitate privind "trecerea". "Trecerea catre Dincolo", peste "Apa Sambetei, - cea care fierbe".
Reminiscenta mitizata a unui amplu eveniment istoric?
Si... este vorba de o singura "trecere", numai catre un SINGUR SENS?
Sesizati "subtextul"..... mai ales cel cu "Fons et Origo" .
Mergem mai pe departe cu demonstratiunea?
Deocamdata putin “intermezzo” :
Cuvantul cioban exista si in limba turca, cu aceeasi semnificatie ca si in limba romana. Cum stim cu aceasta denumire sunt mentionati frecvent de catre vecinii sudici acei romani cu care intrau in contact si convietuiau. Un POPOR DE PASTORI, asa sunt cunoscuti romanii inca din cele mai vechi timpuri, traitori in zonele montane si sub-montane si care se deplasau deseori datorita transhumantei specifice, pe distante incredibile!
Cuvantul este turcesc si exista si la limba maghiara. Csobán.
Turk = Čoban / çoban .
Dar si la Serbo-Croata = čoban. Variante interesante šuban, šoban si aici avem o extrem de interesanta legatura cu šuban intalnit in limba Pharsi ( Persana).
|
|
|
Despre Haina Ciobanului avem iar o legatura interesanta! ŞÚBĂ ( vezi persianul šuban)
Din serbo-croata. šuba, magh. suba, - conform DEX.
----------
Idei , ceva?
O "mica plimbare" din Persia -> Anatolia-> Balkani? . Ne gandim si punem totul "impreuna", ce dracu! E , - vorba lui Eliade, - aici o adevarata Coincidentia Oppositorium!
Dar hai sa intram in "ceatza" si mai mult cu cuvantul BACI - Bács ( vezi si sensul "nenea")., cuvant intalnit in Balkani ca si la nord de Dunare:
Bací (-i), s.m. – 1. Cioban care conduce o stînă. – 2. Formulă de reverenţă cu care se adresează persoanelor în vîrstă sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arşice, copilul care aruncă primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscută. Opinia predominantă este că avem a face cu un cuvînt de provenienţă orientală, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezenţa sa în dialecte, şi de asemenea prin apariţia sa constantă, ca nume de persoană, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combătut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de altă parte, calea de pătrundere a cuvîntului iranian. Cert este că termenul se află în toate limbile balcanice slave care înconjoară teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca şi ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însăşi aria de răspîndire a cuvîntului pare a indica provenienţa sa rom., căci numai rom. a fost direct legată de toate limbile menţionate mai sus, şi faptul că acest cuvînt nu se explică prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totuşi, nu este posibil să-l explicăm, pînă în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne priveşte, şi dat fiind că în orice caz ne aflăm pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater şi posibil acelaşi care s-a păstrat în bade. Originea dacică a cuvîntului fusese postulată încă de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicaţii vechi par prea puţin plauzibile. După Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legătură cu bašta „tată“ (Slaw. Elem., 14) şi cu baština „moştenire“ (Lexicon, 12), ipoteză greu de susţinut, datorită dificultăţilor fonetice. Şeineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. baş „şef“, care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despărţiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 şi derivat din mag. – Pentru provenienţa rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 şi Berneker 37; şi din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indică numai identitatea rom. cu alb. Der. băcie, s.f. (căşărie; ocupaţia baciului); băcioi, s.m. (baci); băcit, s.n. (dijmă care se plăteşte baciului); băciţă, s.f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stînă); băciui, vb. (a prepara brînză; a face pe baciul; a munci într-o doară, a trage chiulul; a conduce).
Incurcate sunt “Caile Domnului”, asa este?
---------
La multe popoare studiul mitologiei este important in privinta deslusirii originilor....
Sa revenim putin la mitologia romaneasca, deci....
Exista o varianta "autentica" a mitului "etnogenezei romanilor"?
Eu nu cred. Intr-adevar, se fac referiri la tot felul de texte culese mai ales de Ghe. Asachi, - vezi poezia "Traian si Dochia" din 1838, insa mai nimic concret. Iar poezia in cauza este evident cu totul altceva decat o culegee din folklor.
Se spune despre Baba Dochia (sau Baba Odochia) ca simbolizează unul dintre cele mai importante mituri româneşti. Desigur. Insa nimic nu lasa sa se inteleaga ca este un mit al ETNOGENEZEI. In mod evident, finalul povestii e unul fata happy-end,…. Deci, daca ar fi sa ne luam dupa legende, - etnogeneza daco-romana nu se produce…
Există multe variante ale acestui mit, al cărui nume pare a proveni din calendarul bizantin, care pe 1 martie celebra Sfânta Martiră Evdokia. Orice alte interpretari cu “Dochia=Dacia” nu-si au rostul, - legatura este evidenta cu numele Sf. Evdokia si calendarul religios. Pe de alta parte, conform regulilor lingvistice ale limbii romanesti, “Dacia” nu devine “Dochia” pentru ca astazi sa re-devina… “Dacia”.
Una din variante este varianta mitului "Traian şi Dochia" despre care celebrul critic literar George Călinescu spunea că este "rezultatul unei întregi experienţe de viaţă a poporului român". Se spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită fiind de trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlău, împreună cu oile. Este ajutată de Maica Domnului, care o transformă împreună cu turma sa într-un complex de stânci.
Personal, fara sa-l contest pe Calinescu, marturisesc ca nu am gasit aceasta varianta in care in mod explicit sa se pomeneasca de Regele Decebal….
Insa exista destule alte variante populare ( si nu MODIFICATE de diversi “culegatori” de folklor!) in care Dochia este vazuta ca personaj negativ, malefic chiar. Interesant, nu?
O altă variantă povesteşte despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele său Dragobete care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Cristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit să ducă la bun sfârşit această sarcină grea, şi-a îndreptat paşii spre casă, dar nu a fost primită bine, soacra sa, din contră, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Mărţişor (aşa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul ei. După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să îngheţe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
(Despre etimologia Ceahlau s-a mai discutat : Ceahlău din magh. "Csaholó", "Csagoló", varietate de vultur - Gypaetus barbatus- Alexandru Ciorănescu: DET, 1602. ).
In Basarabia si in unele sate din Muntenia, mai ales in Teleorman, aceasta zi de Martisor, este a Babei Marta….. Legendele privind aceasta faptura mitologica sint diferite si chiar e imposibil de stabilit un “tipar originar” al legendei, ca sa zic asa. Insa, repet… NICI VORBA de vre-un mit al “etnogenezei romanesti”.
Deci?
Romanitatea Sud-Dunareana
Roman- Ruman-Vlach….
Apropos de denumiri de la "altii" imprumutate si folosite.
Numele "Roman" in loc de "Valach" si Romania.
Vezi teoria interesanta a provenianta numelui "vlach-valach".
Numele "Roman" desigur trimite la ROMA. Sunt indreptatiti la asta insa si altii, de origina ROMANICA, cu toate astea numai sporadic apar denumiri de LOCURI si limbi, in acest fel. Regio Romagna in Italia, Orasul ROMA , - desigur!, - Limba Rheto-Romana si altele cateva, probabil....
Dar...si:
Numele Imperiul Bizantin este un termen modern care era necunoscut celor care au trăit în vremurile de glorie ale imperiului. Numele original al imperiului în limba greacă era:
Ρωμανία Romanía sau Βασιλεία Pωμαίων Basileía Romaíon, o traducere din limba latină a numelui Imperiului Roman, Imperium Romanorum. Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat în 1557, la aproximativ un secol după căderea Constantinopolului, de către istoricul german Hieronymus Wolf.
---------
Bizantinii se numeau pe ei înşişi Ρωμαίοι – Romaioi care devenise deja un sinonim pentru Έλλην - Elin, şi mai mult ca niciodată până atunci dezvoltându-şi o conştiinţă naţională, ca cetăţeni ai "Ρωμανία ", ("Romania", aşa cum se numea Imperiul Bizantin).
-----------
Acesta si nu altceva este termenul si locul APROPIAT de unde vine denumirea de "Roman-ruman" pentru vorbitorii acestei limbi neo-romanice, cu toate ca, defapt "Romeii-Rhomeii" insisi au fost greci in cea mai mare parte, iar nu latinofoni. Interesant cum se tot "plimba" numele astea de popoare si state in acele vremi, nu?
Si mai interesant este ca , - ALATURI de Imperiul Bulgaro-Valah, adica Bulgaro-Ruman exista totusi, in epoca de care vorbim o forma de statalitate "Romaneasca" in Sudul Peninsulei Balkanice , despre care rar se vorbeste.
Statul Walachia ( Mare) Sudica:
Vlahia Mare (în limba greacă: Μεγάλη Βλαχία (Megale Vlachia)), cunoscută şi ca Tesalia Valahă, a fost un stat al ciobanilor aromâni (vlahi), care a existat în secolele al XII-lea – al XIII-lea, care includea zona grecească Tesalia, zona centrală a Munţii Pindului şi unele părţi ale Macedoniei.
Prinţesa bizantină Anna Komnene (1083 – 1153) a fost primul autor medieval care a scris despre aşezările aromâne din munţii Tesaliei. Benjamin din Tudela, în secolul al XII-lea, este autorul primei relatări despre statul independent "Vlahia Mare" din munţi. El scria: "Nici un om nu poate urca să se lupte împotriva lor şi nicun rege nu poate domni peste ei."
După cucerirea latină a Constantinopolului din 1204, Vlahia Mare a fost inclusă în Despotatul Epirului, dar a reuşit să-şi recucerească rapid independenţă.
-------------
( Ca paranteza interesanta este ca un asemenea Stat al Aromanilor de Pindus a existat si in anii '40, sub protectorat Italian, ultimul Principe fiind Julius Milványi de Cseszneg , - un Aroman 100%....)
------------
Iata Valahia de Sud, din anii 1200, in cuprinderea Imperiului Romaíon:
Ce doresc sa spun de fapt?
Exista "destula Romanitate Sudica" pentru a asigura "aportul de populatie" din cauzele mult-expuse in trecut, pentru ca in perioada urmatoare sa apara o Statalitate romanica si la N de Dunare.
Daca mai exista o Romanitate in Pannonia , aceasta era sigur SLABA dupa ce trecusera atatia pe acolo si mai ales dupa ce se stabilisera Slavii prin zone intinse ale Campiei. Este, desigur posibil ca aceasta romanitate panonica sa fie dizlocata patre Est, spre Ardeal, la venirea Maghiarilor, insa nu-mi este prea clar asta, mai ales in asa o masura importanta cum o prezinti tu.
Insa...
Asa cum am aratat, la Sud exista o importanta Romanitate, un adevarat "Bazin Romanic" care s-a destabilizat incepand cu migratiile prime, s-a accentuat la venirea si asezarea Slavilor si a continuat in ritm accelerat odata cu razboiul bizantin impotriva Bogomililor. Cand s-au stabilit Otomanii in Balkani, deja "bazinul valach sudic" era in buna-masura "revarsat" catre N de Dunare, contribuind la popularea cu romanici a arealului actual al Ro, ceea ce a facilitat si fondarea unor State Valahe Nordice. Desigur, formatiuni statale ( Cnezate) au mai fost in Nord, dar SLAVE, nu valahe, - aici e diferenta. Sa nu uitam nici o clipa de mixajul de populatii de care tot vorbeam in trecut, mixaj caracteristic aceleia perioade la stanga Dunarei....
Sa nu uitam iarasi ca ATUNCI ca si mult DUPA, valahii au fost popor montan, de pastori mai ales. Practicau transhumanta si "kervanitul" pe toata Balkania, pe trasee stiute de secole din care cel mai important pe ruta catre Nord, peste Dunare.
La fel au facut si cand, aproape de epoca moderna, ultimele asalturi impotriva romanilor sudici i-a IMPINS TOT PE ACELASI DRUM!
Calea pe care deja o stiau, pe care o urmau de secole prin meseria si specificul lor de mod de viata.
(.....)
Centrul cultural şi economic al vlahilor era oraşul Moscopole, astăzi pe teritoriul Albaniei, care avea în 1760 o populaţie de 60.000 de locuitori, 14 bresle de meşteşugari, o tipografie, o bibliotecă şi o universitate. Însă această bunăstare a fost oprită de numeroase atacuri (1760-1790) ale armatei otomane, condusă de Mehmet Paşa şi Ali Paşa, care au jefuit şi ars oraşul, vlahii fiind fie ucişi, fie obligaţi să se refugieze, astfel că mulţi vlahi au fugit în Ţările Române, Transilvania, Austria şi Ungaria.
---------
Actele vremii consemneaza cu claritate un aport insemant de romani-sudici stabiliti in Austria, Ungaria si Ardeal, parca s-a mai scris despre asta in Forum. Imperialii chiar au incurajat acesta migratie a valahilor, se stie si asta.
Avem cazuri celebre de astfel de Valachi, nu mai dau exemple....
DATE
http://ro.altermedia.info/?p=2231
http://gk.ro/sarmizegetusa/timoc/timoc1.htm
Iată că la sud de Dunăre procesul de formare a poporului şi limbii române prin durata mult mai mare a stăpânirii romane s-a putut desfăşura chiar mai temeinic decât în Dacia (al cărei nume va fi chiar împrumutat pentru parte din Moesia).
După mulţi istorici (Puşcariu, Dragomir, Gamilscheg etc) Timocul, Banatul şi Oltenia sunt leagănul formării limbii române . Sârbii cu greu au slavizat mai apoi şi numai în parte rămăşiţele coloniilor romane şi populaţia tracă romanizată. Populaţia românească s-a păstrat mai curată în văile înalte şi pădurile dese ale acestui ţinut muntos al Timocului. I.F. Dobrescu, în revista Geopolitica nr 1/2005 afirmă că “nu avem nici o dovadă de-a lungul a o mie de ani de istorie că regiunea timoceană ar fi fost la origine sârbească şi că ulterior, la o dată neştiută ea s-a transformat într-una românească, aşa cum se prezenta ea la sfârşitul secolului al XIX-lea, când de la est de râul Morava şi până la graniţa cu Bulgaria nu se vorbea decât româneşte”. Aria de formare a poporului român de la sud de Dunăre a fost mult mai mare, ea întinzându-se de la Dunăre şi până în Tessalia.
Legăturile dintre N şi S Dunării sunt evidente şi prin strămutările de populaţie. În anii 10- 12 a.D., consulul Sextus Aelius Catus transferă 50 000 daci la sud de Dunăre, la 57-67 a.D. guvernatorul Moesiei strămutase 100 000 suflete în dreapta fluviului. Dintre cei 80 de împăraţi romani 40 au fost de origine traco-iliro-dacă. Iosif Constantin Drăgan le înşiră numele în “Istoria românilor” (1993) la pag. 46. În 329 Constantin cel Mare a făcut pod de piatră peste Dunăre. Importanţa excepţională în destinele imperiului roman a zonei între sec III-VI l-a făcut pe V. Beşevliev să vadă în statul roman de atunci un “imperiu roman de neam tracic” [69].
Ruperea “romanitatii sudice”
La inceputurile evului mediu, dovezile despre Vlahii sud-dunareni se inmultesc:
În timpul migraţiilor şi atacurilor avaro-slave de după sec. VII populaţia sud-dunăreană romanizată a fost parte slavizată, parte s-a retras în munţii din Peninsula Balcanică, dând populaţia aromână, parte s-a retras înspre apus între coasta dalmată, Drava şi Morava dând pe acei maurovlahi (morlaci sau vlahii negri) ,o parte a trecut spre nord pe drumurile cunoscute ale transumantei, iar o parte a rămas în munţii Timocului numeroase izvoare amintind vlahii timoceni. La 818 “ducis Timocianorum” trimit soli la franci spre a solicita ajutor împotriva bulgarilor. Stoian Marokovici în “Les problemes serbes” se referă la Constantin Porfirogenitul care menţiona că pe Morava, Mlava, Pecus nu erau sârbi, ci o altă “populaţie de o altă formaţie etnică” [68].
Kekaumenos din sec. XI vorbind despre vechii locuitori de la sud de Dunăre şi lângă Sava spune că “îi numim daci şi besoi”. Ţinutul ajunge de pe la anul 1000 iar în stapânire bizantină vreme de două secole. După cum relatează clericul Ansbert, participanţii la cruciada a treia au fost atacaţi de vlahii dintre Timoc şi Morava. Niketas Choniates şi Kekaumenos amintesc de o traditie a rezistenţei valahe în faţa bizantinilor.
Primele mănăstiri din zonă datează din sec. XIII şi cărţile istorice sârbeşti spun că sunt făcute de Radul I Voivoda Vlaşci [7]. La sfârşitul sec. XIII în această parte a Serbiei a fost o evidentă ridicare a elementului românesc, regii sârbii au dat privilegii românilor şi cnejilor lor8. Iorga amintea o teză conform căreia în sec. X chiar era o formaţiune politică în zona Vidinului ce şi-ar fi extins autoritatea şi asupra malului stâng al Dunării.
În 1210, voievodul Mihail al Transilvaniei vine cu o armată din saxoni, români, secui şi pecenegi în ajutorul ţarului Asan Burul din Vidin9. Împăratul Iustinian recunoscuse de la începutul sec. VIII titlul de Caesar (ţar) bulgarilor ce îl ajutaseră să recucerească tronul după ce tot el i-a învins şi strămutat pe mulţi în Asia Mică10. Statul Asăneştilor este prezentat în izvoare ca “ţara valahilor”, arhiepiscopul Ioan de Sultanyeh face speculaţii privind latinitatea bulgarei şi a delimitării geografice a “Volaquiei”. Paisie, egumenul mănăstirii Hilandar în “Istoria slavo-bulgară” în 1762 spune despre vremea lui Asan cel Bătrân că “luaseră vlahii erezia romană, citeau vlahii latineşte că aceia sunt cu latinii de un neam şi o limbă” şi că mai apoi au oprit acestea cu pedeapsa că “li se va tăia limba” şi “aşa vlahii s-au întors la credinţa pravoslavnică şi citesc slavoneşte acum” [70].
Asan II stăpânea şi Cetatea Severin pe care o pierde la 1236 pentru a păstra ţinutul timocean Branicevo. După 1240 ungurii vor ocupa Maciva şi Braniceva. Există aici un Greborius ban de Cucevo şi Branicevo. O parte a zonei (fără să atingă Timocul) va fi dăruită de regele Ungariei ginerelui său sârb Dragutin. Va fi restituită însă lui Carol Robert. Vidinul era al despotului Şişman şi urmaşului său Mihail. Statul Timocean de la Dunăre dintre râurile Pek şi Lom (1280-1397) avea o populaţie majoritar românească şi o dinastie în mare parte de origine română (Sracimir era fiu de domniţă româncă şi soţ al unei romance).
Ungurii sub Ludovic I au pătruns în Bulgaria, unde cuceresc Vidinul în 1365 şi desfăşoară încercări de consolidare a ocupaţiei concomitent cu acţiuni de convertire la catolicism. Acestea nu au făcut decât să alimenteze revolta localnicilor bulgari şi români timoceni de credinţă ortodoxă11. În 1363 şi 1369 domnul muntean Vlaicu Vodă trece Dunărea pentru a elibera Vidinul. Succesul românesc făcut “şi cu voia unor locuitori ai săi” a înlăturat stăpânirea ungurească din banatul Vidinului şi a avut un mare răsunet, Vlaicu Vodă fiind apelat cu titlul de rege. Făcuse ceea ce va face Mihai Viteazul în Ardeal. El a mai cucerit şi Severinul şi Nicopolul. Ungurii luaseră Vidinul de la Straşimir ce era cumnat cu Vlaicu. Voievodul român până la încheierea păcii i-a dus pe locuitori la nord de Dunăre şi urmau să se întoarcă [12]. Ungurii vor uni politic şi administrativ Timocul şi Banatul sub conducerea unui ban din Vidin. Vlaicu vodă a primit o compensaţie în Făgăraş şi Severin şi a rămas apoi garant al ţaratului de Vidin recucerit de la unguri.
Pana acum am trecut in evidenta nenumarate dovezi “indirecte” ale originii preponderant sudice a romanilor….
Nu e vorba numai de atat. : Densusianu a atras atentia asupra multor "inovatii" lingvistice din secolele IV-VII comune atat unor dialecte italiene cat si romanei si aromanei. Pentru cine e curios, am gasit cateva tabele comparative realizate de Densusianu citate pe un site unguresc:
http://www.hungarian-history.hu/lib/dunay/dunay03.htm#C
Ipoteza sustinuta de multi istorici unguri conforma careia romanii nu ar fi putut aparea in Transilvania decat de prin secolul XIII deoarece pana atunci nu prea erau romani in Muntenia si Moldova se bazeaza pe o teorie a migratiei pe o ruta Serbia+Bulgaria->Muntenia+Moldova->Transilvania. Ori in toate legendele romanesti privind "descalecatul" Moldovei si Munteniei, primii voievozi din ambele Tari Romanesti (vezi povestea cu Dragos, zimbrul si Molda) veneau tocmai din Transilvania, deci in sens invers.
Eu cred, ca si unii istorici si lingvisti romani de buna-credinta, in teoria migratiei romanilor din Illiria (unde au luat nastere atat limba dalmata propriu-zisa cat si limbile romana, aromana etc.) in Pannonia (ca "sclavi" ai avarilor, stramosii secuilor), apoi in Transilvania (unde erau deja la aparitia ungurilor - vezi Gesta Hungarorum) si de aici in Moldova si Muntenia, dupa decimarea slavilor de acolo ca urmare a invaziei tatarilor.
E posibila si o miscare peste Dunare din Bulgaria dupa distrugerea Imperiului Vlaho-Bulgar al Asanestilor de catre Imperiul Bizantin, dar mi se pare mult mai importanta ruta descrisa mai sus: Illiria->Pannonia(sec. VII)->Transilvania->Moldova si Muntenia(sec. XIII, dupa decimarea slavilor de catre tatari).
Aceste fapte par foarte verosimile. Si intr-adevar, statele romanesti extracarpatice apar abia DUPA marea invazie tatara de la 1247.
Voevodatele slabe si mici conduse de Slavi si probabil populate masiv de slavi+romani ( Seslav, Litovoi, Seneslau, Dobrotici) au fost distruse de invazia tatara....
Nou venitii de peste munti, au creat state noi. …
Revenind la originea quasi sud-dunareana a proto-romanilor....
Intreaga istoriografie oficiala se bazeaza pe "continuitatea" romanicilor AICI.
Cum oare vor crede romanii ca lucrurile stau de fapt altfel?!
Si de unde teama noastra asa de mare de a spune deschis, oficial:
Da venim din sud! Undeva intre 600-1000 e.n. stramosii nostrii au venit din sudul Dunarii , aici!
Si putem continua astfel:
"Byzantine Period
The first record of Balkan Romanic settlement in the Byzantine age can be found in the writings of Procopius, in the 5th century: the forts named Skeptekasas (Seven Houses), Burgulatu (Broad City), Lοupofantana λουpoφαντάνα (Wolf's Well) and Gemellomountes Γεμελλομούντεs (Twin mountains).
In 586, the first written record of their name and their language appears on a Byzantine chronicle about an incursion against the Avars in the Eastern Balkans. When the baggage of a mule slips, the muleteer shouts "Torna, torna, fratre" (Return, return, brother!), although it might just be the last appearance of Latin.
Blachernae, the suburb of Constantinople was named after a "Scythian" Duke Blachernos, whos name is believed to be linked with the name of "Blachs" (Vlachs).
The Byzantine writer Cecaumenos, in his Strategicon of 1066 wrote that the Vlachs of Epirus and Thessalia came from North of the Danube and from along the Sava and that they were the descendants of the Dacians and the Bessi.
In the 10th century the Hungarians arrive in the Pannonian plain and, according to the Gesta Hungarorum written by anonymous chancellor of King Bela III of Hungary, the plain was inhabited by Slavs, Bulgars, Vlachs and "pastores Romanorum" (Roman shepherds), although the chronicle was writen around 1146.
In 1185 a leading Vlach noble, Peter Asen, led a Bulgarian revolt against Byzantine rule and declared himself Tsar Peter II (also known as Theodore Peter). The following year the Byzantines were forced to recognise Bulgaria's independence. Peter styled himself "Tsar of the Bulgars, Greeks and Vlachs".
http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Vlachs
A chronicle by Venerable Nestor (1056 - 1136 AD) mentions Walachians (Romanians) fighting against Magyars north of the Danube in 6406 (898). [7] However, this chronicle was written 150 years after the described events and is not necessarily accurate. Besides migrating Vlachs could settle in some areas north of Danube before this date.
http://en.wikipedia.org/wiki/Origin_of_Romanians
Dupa cum se vede mai exista, pe langa Gesta Hungarorum, inca doua documente care atesta prezenta vlahilor la nord de Dunare inainte de secolul XIII: Cronica Venerabilului Nestor (1056-1136) si documentul bizantin scris de Cecaumenos in 1066, care sustine descendenta dacica a vlahilor. De mentionat ca am luat datele de pe wikipedia, care nu e nici site romanesc nici maghiar.
E posibil sa fi existat in zona asta si urmasi ai dacilor (daca luam in considerare ce este scris in documentul bizantin din 1066), dar modificarile alea lingvistice observate si de Ovid Densusianu dovedesc destul de clar, dupa parerea mea, existenta unui "val" de migratori vlahi din Illiria. E posibila "fuzionarea" acestor vlahi sud-dunareni (puternic romanizati!!) cu supravietuitorii urmasilor dacilor in regiune(daca or mai fi existat) si cu unii slavi, ceea ce ar oferi si o solutie privind problema romanizarii dacilor(mult dezbatuta datorita intervalului scurt de ocupatie romana).
Pe deoparte avem textele lui Eutropius, Salvian si Vospicus care ne spun ca la retragerea din 271 provincia romana a fost "golita" de populatie, ceeace este totusi dificil de crezut; Mai inainte avem totusi date despre un numar imens de daci ucisi in timpul razboiaielor cu romanii, prbabil de ordinul zecilor de mii; la fel si in represiunea ce a urmat ( stim ca pentru romani nu era o problema sa crucifice prizonieirii cu miile); avem deportarile consemnate a zeci de mii de bastinasi din Dacia catre provinciile sudice ale Imperiului.... cert este ca numarul total de "stramutati" trebuie sa fi fost impresionant si e chiar posibil ca acestia sa fi constituit nucleul poporului albanez de mai tarziu.
Apoi avem o deplasare mai tarzie in sens invers, a unei populatii romanizate de minimum 270.000 insi catre fosta Dacie Romana si in urma migratiilor continue din secolele urmatoare e posibil ca fenomenul de migrare a romanicilor sudici catre nord sa se fi accentuat, contribuind la "subtierea" romanitatii sudice si la "ingrosarea" celei nord-danubiene....Asa cum s-a tot spus, dovezi cel putin indirecte exista despre toate acestea.
Si ca sa revenim la Limba dacica ( mai curand Thraco-Dacica, buna ruda cu Illyra, aceasta nu a disparut asa curand.... O regasim si azi modificata de influente latinesti, grecesti, slave si turcesti... este Limba Albaneza. S-a mai explicat cum e cu transferul ala de populatie....
Desigur, e absurd a crede ca TOTI Dacii plecau in Balkani, NICI VORBA DE ASA CEVA! Au ramas destui ( totusi dintr-o populatie imputinata de atatea vicisitudini!) prin locuri mai ferite.... Posibil ca abia tarziu s-au romanizat si CRED sincer ca UNII direct s-au Slavizat.
Exemplul interesant al populatiei Hutsul din Karpatii Nordici merita cercetat in amanunt de catre lingvisti si antropologi....
Si daca tot am vorbit de Karpatii-de-Nord, cei atat de dragi unor “autohtonisti”... sa vedem mai exact terminologia, sa facem astfel o legatura cu mesajul meu de mai sus:
The name 'Karpetes' may ultimately be from the Proto Indo-European root *sker-/*ker-, from which comes the Albanian word karpë (rock), perhaps by way of a Dacian word which meant 'mountain,' rock, or rugged. Polish archaic word karpa mean rugged irregularities, underwater obstacles/rocks, rugged roots or trunks. Common word skarpa is sharp cliff or other vertical terrain.
In late Roman documents, the Eastern Carpathian Mountains were referred to as Montes Sarmatici. The Western Carpathians were called Carpates. The name Carpates is first recorded in Ptolemy's Geography. Around 310 AD the Carpathians are mentioned as Montes Serrorum by the Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius.
The name of the Carpi, a Dacian tribe may have been derived from the name of the Carpathian Mountains. Name recorded in late Roman imperiu documents (Zosimus) as living until 381 on the Eastern Carpathian slopes. Alternatively the mountain range's name may be derived from the Dacian tribe.
In Hungarian XIII- i XIV century Hungarian documents named the mountains Thorchal, Tarczal or less frequently Montes Nivium.
In the Scandinavian Hervarar saga, which describes ancient Germanic legends about battles between Goths and Huns, the name Karpates appears in the predictable Germanic form as Harvaetha fjöllum (see Grimm's law).
----------
Si despre Dacii cei Slavizati din Karpatii acestia, una mai putin cunoscuta:
Ruslana Stepanivna Lyzhychko (born May 24, 1973 in Lviv, Ukraine, then the USSR, Ukrainian: Руслана Степанівна Лижичко) is a singer, dancer, producer, composer, conductor, and piano player. She was also the winner of the Eurovision Song Contest 2004.
Figureaza ca "de neam Hutsul" in diverse locatii de pe Internet!
M-a frapat in 2004 stilul de muzica al acesteia, desigur cu contotatii folk ukrainiene insa.... dupa ce am ascultat mai apoi unele piese muzicale populare de acest tip, am concluzionat ca influentele folk pomenite sunt mai curand di patria sa de origine, cea Carpatica ,
Le Pays Hutsule....Hutsulshchyna, - Tara Dacilor NICIODATA romanizati!
Legatura albanezo-romaneasca si “elementul Turanic”
Дата добавления: 2018-10-27; просмотров: 217; Мы поможем в написании вашей работы! |
Мы поможем в написании ваших работ!